Publicitate etică, pro-jurnalism: de ce organizăm IAA Vision on Ethical Media?
Jurnaliștii independenți și industria de comunicare din România, față în față la prima întâlnire a comunității Ethical Media Alliance
Vă scriu pentru prima oară în nume personal aici, pentru că marcăm un moment extrem de important în evoluția Ethical Media Alliance.
Nu vreau să sune dramatic, dar poate fi chiar momentul decisiv pentru a decide dacă inițiativa noastră, anunțată în 2023, va continua sau nu (și în ce formă).
Vă mulțumesc așadar anticipat pentru atenția pe care sper că o veți acorda rândurilor de mai jos.
Jurnalismul de interes public și industria de advertising trebuie să înceapă un dialog constructiv
Aceasta este premisa de la care pornește „manifestul” IAA Vision on Ethical Media publicat pe site-ul evenimentului.
De ce facem asta?
Campaniile de comunicare plătite sunt difuzate azi prea des prin instituții media care fac compromisuri etice majore și evidente pentru a „livra” audiențe cât mai mari, la costuri cât mai mici.
Noi credem, la Ethical Media Alliance, că un procent infim din aceste sume ar putea genera un „butterfly effect” cu impact pozitiv major.
Calculele sunt simple: cu doar 1-2% din banii investiți deja în campaniile media din România, am putea obține resurse financiare suficiente pentru apariția multor noi startup-uri jurnalistice (sau pentru consolidarea unor proiecte importante de presă independentă deja existente).
Bugetul mediu anual de funcționare al startupurilor jurnalistice locale este, adesea, de doar câteva sute de mii de euro. Uneori… chiar mai puțin. Total insuficient în comparație cu serviciul public foarte important pe care aceste proiecte îl fac.
Iată cum arată „tabloul” alocărilor de bugete de campanii publicitare, în România, azi:
Cifrele din Mediafact Book (sursa) cuprind doar campaniile media (nu și evenimente, sponsorizări si altele).
Pe baza acestor date și a monitorizărilor pe care le realizăm, estimarea Ethical Media Alliance este că sub 10 milioane de euro din aceste bugete ajung să susțină proiecte care prioritizează informarea corectă a cetățenilor, nu doar maximizarea profitului.
Cum ar arăta oare România și care ar fi calitatea clasei politice dacă fiecare comunitate locală ar avea alături măcar o redacție de tip Recorder, care să-i apere interesele și să țină clasa politică sub tirul întrebărilor necesare funcționării unei democrații consolidate?
O prezentare completă a “tabloului” industriei media locale din această perspectivă, cu argumente clare și opinii bazate pe date, puteți vedea aici.
Acesta este contextul de la care lansăm această nouă inițiativă, alături de IAA Romania — cea mai importantă organizație a industriei de publicitate din România — și de Friends for Friends, organizația care realizează de 15 ani Gala Superscrieri, locul în care sunt premiate anual cele mai bune materiale jurnalistice din România.
Prima ediție a acestei serii de prezentări, dezbateri și workshopuri — dedicate identificării unor soluții prin care noul ecosistem al presei independente poate începe o colaborare constructivă cu industria „tradițională” de media și comunicare — va avea loc săptămâna viitoare, marți, 26 mai, cu o zi înaintea Galei Superscrieri ediția a XV-a (simbolic, pe aceeași scenă).
Le mulțumesc aici și partenerilor proiectului: Aqua Carpatica, BT - Banca Transilvania, BCR - Banca Comercială Română și BRD Groupe Societe Generale.
Ce teme vor fi în agenda zilei de 26 mai?
Am construit o agendă relevantă pentru o zi densă și, sperăm, utilă, în care ne propunem:
să analizăm perspective globale și regionale, alături de viziunea locală asupra complicatei probleme a construirii unor audiențe valide pentru campanii publicitare etice, la intersecția dintre conținutul de interes public și cel comercial
să explorăm diverse căi de cooperare între industria de comunicare și sectorul non-profit activ în educație media, informare corectă, fact-checking etc.
să aflăm și perspectiva industriei media “tradiționale”, pe care o criticăm adesea pentru că „susține”, prin bugete de publicitate, instituții media care nu servesc interesul public (din perspectiva noastră)
să ne întrebăm dacă modelul de finanțare al startupurilor de presă bazat exclusiv pe donații de la cititori și companii este viabil pe termen lung și să discutăm ce alte soluții sau modele pot exista — cum este, de exemplu, PressPay, o idee dezvoltată de Quickdata în cadrul Ethical Media Alliance.
să identificăm și alte soluții decât cele gândite până acum de noi pentru a avea un ecosistem informațional mai sănătos, mai curat și mai orientat spre cetățean.
EXPERȚI INVITAȚI ÎN DEZBATERE
Este posibilă tranziția de la jurnalism non-profit la business media responsabil?
Sunt bucuros că am reușit să îl aducem la București pentru acest eveniment pe Saša Vučinić (foto) — unul dintre cei mai cunoscuți și respectați investitori și susținători ai jurnalismului independent la nivel global.
Înainte de a intra în business și de a deveni co-fondator al Media Development Investment Fund și al North Base Media, Saša a fost jurnalist și editor la celebrul radio independent B92 din Serbia, una dintre vocile media esențiale care au rezistat propagandei și presiunilor regimului Milošević.
Ce este Plūrālis: poate fi profitabilă investiția în jurnalism, ca în orice alt business?
Vom avea o intervenție (remote) și din partea lui Patrice Schneider (foto), co-fondator al Plūrālis și una dintre figurile internaționale cu cea mai mare experiență în susținerea jurnalismului independent.
Patrice și-a început cariera ca reporter de război în zone de conflict în anii ’80, iar ulterior a petrecut două decenii în management media la Hachette și Time Warner.
În ultimii 24 de ani, prin Media Development Investment Fund și apoi prin Plūrālis, a contribuit la dezvoltarea unor mecanisme de investiții dedicate protejării independenței editoriale și sustenabilității economice a presei în democrațiile emergente.
Vom discuta și despre Plūrālis — un vehicul de investiții de 100 de milioane de euro dedicat pluralismului media — și despre una dintre primele investiții din România, în HotNews.ro.
Publicația a lansat chiar azi o versiune fără publicitate, contra cost. Primele concluzii ale acestui proiect vor fi prezentate la eveniment de publisherul și CEO-ul ZYX Group, Răzvan Ionescu (care a explicat decizia aici).
Un portal online din Cehia cu venituri cât 70% din întreaga piață de digital advertising din România
Un alt invitat important din afara României este Peter Jančárik — co-fondator al Konšpirátori.sk și coordonator al proiectelor anti-dezinformare la Seznam.cz.
El va demonstra cum arată, în practică, publicitatea responsabilă: de la Konšpirátori.sk — un instrument care ajută advertiserii să își elimine reclamele de pe site-uri de dezinformare de mai bine de 10 ani — până la modul în care Seznam.cz abordează problema la nivel de platformă.
Atenție: Seznam a avut o cifră de afaceri de aproximativ 230 de milioane de euro în 2025, comparativ cu întreaga piață de digital advertising din România, estimată la circa 330 de milioane de euro.
Românul care a construit cea mai importantă rețea de jurnalism independent din lume: OCCRP
Vom avea alături de noi și pe Paul Radu (foto) — jurnalistul român care a co-fondat OCCRP, considerată astăzi cea mai importantă rețea globală de jurnalism de investigație independent.
În România, publicații precum RISE Project, Context.ro, Captura sau Public Record sunt afiliate la OCCRP.
Paul a coordonat investigații internaționale despre corupție, crimă organizată și spălare de bani, premiate inclusiv cu Pulitzer Prize, iar astăzi dezvoltă și noi forme de storytelling care conectează jurnalismul cu industria de film, TV și gaming prin proiectul Floodlight.
Modele sustenabile de finanțare a presei de interes public din întreaga lume
Îl vom avea alături și pe Peter Erdelyi, fondator al Center for Sustainable Media și unul dintre experții europeni care studiază de ani de zile sustenabilitatea economică a jurnalismului independent în piețe media aflate sub presiune politică și comercială.
Cu peste 25 de ani de experiență în jurnalism și management media, consultant pentru Media Development Investment Fund și fost cercetător la Reuters Institute din cadrul University of Oxford, Peter va aduce în discuție exemple concrete și strategii legate de modele sustenabile de finanțare pentru presa de interes public.
Cum măsurăm informațiile de încredere fără influențe ideologice?
La această întrebare complicată vom încerca să aflăm un răspuns de la Cătălina Albeanu, jurnalistă și expertă în proiecte editoriale aflate la intersecția dintre media și tehnologie.
Cătălina reprezintă în România Journalism Trust Initiative — un standard internațional de certificare dezvoltat de Reporters Without Borders, construit pe principii de transparență, neutralitate și bune practici editoriale, la care participă deja peste 2.500 de organizații media din întreaga lume, inclusiv din România.
Jurnaliști respectați și oameni-cheie implicați în proiecte independente
Desigur, în agendă se regăsesc și mai multe nume importante din presa de interes public — atât reprezentanți ai unor proiecte jurnalistice noi, cât și ai unor instituții media tradiționale — pentru un „tur” de opinii relevante din perspective cât mai diverse.
În line-up se vor regăsi (în ordine alfabetică) nume precum:
Ioana Epure — director editorial la PressOne, proiect deschis parțial parteneriatelor comerciale etice
Marian Fangli — director de dezvoltare la Context, proiect care dezvoltă servicii adiacente produsului jurnalistic de bază și care este, de asemenea, parțial deschis parteneriatelor comerciale
Paula Herlo — producător al emisiunii „România, te iubesc!” de la Pro TV
Petrișor Obae - fondator “Pagina de Media”
Marius Pancu — realizator al „Observatorului de Noapte” de la Antena 1
Dragoș Pătraru — fondator al “Starea Nației”, proiect foarte selectiv în zona parteneriatelor comerciale
Florin Râșteiu — jurnalist de investigații la “Buletin de București”, proiect deschis parteneriatelor comerciale, dar numai cu limite etice clare
Iulia Roșu — co-fondatoare a proiectului Snoop, care nu este deschis decât proiectelor de co-producție editorială.
Teo Tiță — co-fondator “Gen Știri”, proiect editorial care pune accent pe distribuția în social media și care este deschis parteneriatelor comerciale
Marian Voicu — jurnalist, scriitor și realizator TVR, dar și coordonator al proiectului de educație media și fact-checking Veridica
Mihai Voinea — co-fondator Recorder, proiect care a renunțat complet la publicitate
(… se vor adăuga în aceste zile și alte nume cunoscute care vor fi prezente în sală ori pe scenă, în diverse formate tip dezbateri, workshopuri etc).
Puteți să îi cunoașteți mai bine de pe site-ul evenimentului, unde există biografiile detaliate ale tuturor invitatelor si invitaților din dezbateri.
Reprezentanți-cheie ai industriei locale de publicitate și comunicare
Din partea IAA Romania, în discuții se vor implica reprezentanți importanți ai industriei precum (foto de la stânga la dreapta).
Alexandra Dimitriu — directoarea media a Publicis Groupe Romania, liderul pieței locale ca volum de publicitate tranzacționată anual
Laura Mihăilă — președintă a IAA România și director de marketing al Raiffeisen Bank Romania
Mihai Trandafir — CEO al Omnicom Media Group Romania, parte din Omnicom Group, unul dintre liderii globali ai industriei
Lor li se vor adăuga și reprezentanți ai unor companii care investesc constant în campanii publicitare (de la stânga la dreapta):
Cătălin Ioniță — Coordonator Comunicare Corporate la BCR - Banca Comercială Română
Valentina Vesler — Director PR & Comunicare al Valvis Holding (producător al Aqua Carpatica)
Ștefan Buciuc — CEO al BCR Social Finance
Din partea „arbitrilor” pieței și a observatorilor din sectorul non-profit dar cu un rol foarte important în acest ecosistem, în agendă se regăsesc:
Cristina Lupu (stânga) — directoare executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent
Arina Ureche (centru) — director general al BRAT, organizație care realizează studii de importanță majoră pentru piața de digital, OOH, print, influencer marketing și nu numai
Alexandra Cantor (dreapta) — directoare executivă a Fundației Friends for Friends și co-organizatoare a evenimentului IAA Vision on Ethical Media (eveniment care are loc în aceeași locație cu cea de-a 15-a ediție a Premiilor Superscrieri în data de 27 mai).
Workshop all-in pentru soluții concrete
Evenimentul se va desfășura pe tot parcursul zilei de marți, 26 mai.
Se va încheia cu un all-in workshop în cadrul căruia ne propunem să formulăm, alături de experți și de toți cei prezenți, câteva concluzii și soluții concrete.
Sperăm ca acesta să fie începutul construcției unui ecosistem în care proiectele jurnalistice, brandurile responsabile și agențiile de media, comunicare și PR să găsească punți reale de dialog și, mai ales, soluții win-win.
Credem că o piață sănătoasă ar trebui să urmărească nu doar vânzări și eficiență comercială ci și susținerea unui ecosistem jurnalistic cât mai solid.
Sperăm ca IAA Vision on Ethical Media să marcheze începutul unui proces de introducere a unor KPI-uri cu un layer etic, nu doar comercial, în mixul media folosit de marii jucători ai industriei.
Dacă vom reuși sau nu în acest demers, vom afla împreună.
În orice variantă, rezultatul va fi datorită (sau din cauza) noastră, după caz. Sper să putem afirma cât mai curând că am ales varianta corectă pentru o societate mai bună.
Dacă doriți să participați în sală vă rog să completați formularul de pe site.
Colegele și colegii mei validează participarea în aproximativ 24 de ore de la apariția unor solicitări noi, în ordinea primirii, în limita capacității sălii și încercând să păstreze un mix cât mai bun pentru o dezbatere cât mai utilă și constructivă.
IMPORTANT! Comunicatul oficial este aici. Rândurile de mai sus reprezintă strict punctul meu de vedere, nu și pe cel al tuturor organizatorilor sau al proiectelor care fac parte din EMA.














I'm in, abia aștept! Trebuie să reușim, am încredere că încă mai există branduri pentru care valorile înșirate pe site nu sunt doar gargară de PR.